Consumatorii ar trebui să fie precauți dacă, în cadrul unei oferte sau al unei campanii de marketing, comercianții:
- utilizează un limbaj sau imagini care sugerează în mod explicit sau implicit că un produs poate preveni sau vindeca infecția cu CODVID-19
- fac referire la presupuși medici, profesioniști din domeniul sănătății, experți sau alte surse neoficiale care declară că un produs poate preveni sau vindeca o infecție cu noul virus
- menționează, prin denumire sau siglă, autorități guvernamentale, experți oficiali sau instituții internaționale care se presupune că ar susține proprietățile de protecție sau vindecare ale produsului, fără a furniza linkuri sau trimiteri la documente oficiale
- pretind că produsul se găsește în cantități limitate, utilizând expresii precum „disponibil doar astăzi”, „vânzare rapidă” etc.
- furnizează informații despre condițiile de piață, utilizând expresii precum „cel mai mic preț de pe piață”, „singurul produs care poate vindeca infecțiile cu CODVID-19” etc.
- practică prețuri care se situează cu mult peste prețul normal al unor produse similare, invocând faptul că acestea ar împiedica sau ar vindeca infecția cu COVID-19.
Consumatorilor li se reamintește faptul că autoritățile naționale din UE oferă recomandări oficiale pe baza unor dovezi științifice privind modul de prevenire a infectării cu COVID-19. În cazul în care găsesc pe platforme online afirmații care nu sunt susținute de dovezi sau care induc în eroare, consumatorii ar trebui să utilizeze instrumentele de raportare furnizate de operatorul platformei pentru a semnala conținutul necorespunzător.
Comercianții trebuie să acționeze în mod responsabil, să se abțină de la practicile menționate mai sus și să le interzică, ținând seama de toate instrucțiunile și recomandările adresate de autoritățile naționale în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva COVID-19.