vineri, iulie 03, 2009

Lecţie în aer liber Europe Direct Botoşani

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor – Centrul Europe Direct Botoşani, în colaborare cu Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani, a organizat azi, 3 iulie, la Tabăra „Codrii de Aramă de la Agafton, o lecţie în aer liber pe teme de Protecţia Consumatorilor.
În cadrul activităţii, la care au participat toţi elevii veniţi în tabără, împreună cu cadrele didactice, au fost prezentate drepturile consumatorilor, în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene, s-a desfăşurat un concurs dotat cu mici premii şi s-au împărţit broşuri pe teme privind protecţia consumatorilor.
Radu Căjvăneanu, responsabil voluntar al Centrului Europe Direct Botoşani
, care a susţinut tema, a apreciat cunoştinţele tinerilor în domeniu, îndeosebi ale celor din judeţul Tulcea, care, de la fetiţa din clasa a II-a până la adolescenţi, s-au dovedit cei mai competenţi la materia „Drepturile consumatorilor”. El a mulţumit domnului Alexandru Zarug, Comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani şi conducerii Taberei de la Agafton pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului.
Activităţile vor continua şi se vor diversifica cu alte serii de elevi veniţi în cadrul mirific al Taberei „Codrii de Aramăde la Agafton.
Galerie Foto:
http://picasaweb.google.ro/Europedirectbotosani/LectieInAerLiberEuropeDirectBotosani?feat=directlink

I Like EURES

Protecţia consumatorilor în presă