vineri, octombrie 26, 2012

SISTEMUL care își recunoaște vina. DESPĂGUBIRI RECORD pentru românca operată greşit în Belgia

SISTEMUL care își recunoaște vina. DESPĂGUBIRI RECORD pentru românca operată greşit în Belgia: O româncă din Bruxelles a avut nevoie de o banală operaţie la mână, dar, dintr-o confuzie, medicii i-au făcut chiuretaj. Femeia ar putea primi despăgubiri de sute de mii de euro

„Pentru astfel de confuzii, în Vest se acordă despăgubiri de 600.000-700.000 de euro”, spune avocatul Raluca Simion. În străinătate, prima opţiune este rezolvarea conflictului pe cale amiabilă, care scuteşte atât pacienţii, cât şi doctorii de procese lungi şi costisitoare.„Spitalele de acolo sunt încurajate să anunţe erorile, pentru că nu se pune imediat preţ pe capul doctorului. Acolo se pune accentul pe acordarea de despăgubiri. Se reunesc experţi care stabilesc prejudiciul, în funcţie de cum i-a influenţat actul medical sănătatea fizică şi psihică. În cazul acesta, dacă femeia va rămâne sterilă, despăgubirile vor fi consistente”,

I Like EURES

Protecţia consumatorilor în presă