marți, aprilie 16, 2013

67% dintre romani au fost cel putin o data la medic in ultimul an. Dintre acestia, 31% au declarat ca i-au oferit medicului care i-a tratat o atentie

67% dintre romani au fost cel putin o data la medic in ultimul an. Dintre acestia, 31% au declarat ca i-au oferit medicului care i-a tratat o atentie: Rezultatele celui mai recent studiu IMAS realizat la cererea MedLife, cel mai mare operator medical privat din România, arată că 67% dintre români au fost cel puțin o dată la medic în ultimul an, în cadrul unui spital, o clinică sau la medicul de familie. Potrivit studiului, dintre persoanele intervievate, 42% ar alege să meargă într-un spital privat. Orientarea către un spital privat este mai frecventă în rândul tinerilor cu vârste între 18 şi 29 de ani, în rândul rezidenţilor din oraşele mari şi din Bucureşti, care au studii superioare şi venituri care pornesc de la 1000 lei sau mai mari.

I Like EURES

Protecţia consumatorilor în presă