Duminică s-a finalizat a XIII a ediție a Concursului Național de Protecția Mediului
„Și gestul tău contează!” 2019, proiect inclus în Calendarul Activităților
Educative Naționale cu finanțare M.E.N.- poziția 88, prin I.Ș.J. Botoșani,
Domeniul Ecologie și Protecția Mediului-poziția 1.
Organizatori:
Palatul Copiilor Botoșani și Asociația „Papucul
doamnei”.
Sponsori: FUNDAȚIA „AEF” București și GALICOM S.R.L. Botoșani.
Din respect
pentru profesorii și elevii veniți din țară, la festivitatea de
deschidere, au fost reprezentanți ai partenerilor acestui concurs: dl Paul
Vieru – Primăria Botoșani, dra Narcisa Dumitriu - Agenția pentru Protecția
Mediului, dl dir. Bogdan Ciprian Buhăianu și dna Luminița Timofte - Urban Serv S.
A. Botoșani.
Cu această
ocazie a fost lansat și nr. 7 al revistei cu I.S.S.N. „Și gestul tău contează!
Pentru mediu, pentru sănătate!
32 echipaje
din țară au participat la diverse activități educative de cunoaștere, protejare
și îmbunătățire a calității mediului înconjurător: amenajarea spațiului verde
din curtea Palatului Copiilor Botoșani; „vânătoare” de imagini cu speciile
protejate din Parcul „M. Eminescu”; traseu cu diferite probe, recunoaștere
floră, igienizare, orientare în teren și cunoștințe de protecția mediului -
organizat de Prof. Renga Ioan Alexandru de la Palatul Național al Copiilor.
Atelierul de lucru cu tema „Reciclare creativă” a dat ocazia participanților de a metamorfoza
deșeurile în diferite obiecte care
au intrat în tombola
elevilor.
Activitățile demonstrative sub genericul „Știință meteo”, realizate de voluntarii Asociației „Papucul
doamnei”, au avut rol în formarea
participanților și realizarea schimburilor de experiență.
Organizarea excursiei în zona Lacului Ipotești a avut ca
obiectiv principal observarea şi cunoaşterea varietăţii speciilor de floră şi
faună, dar și vizitarea altor obiective legate de Eminescu.
Activitatea „Premii
pentru gesturi deosebite” a răsplătit implicarea elevilor și profesorilor.
Aceștia au primit diplome, trofee și premii de la
coordonatorul proiectului,
Prof. Cecilia Vicoveanu.