luni, aprilie 28, 2014

Re: Redirecţionat: Fwd: Fw: ENIGMATICA "SANDA MARIN" -

http://opiniaconsumatorilor.blogspot.ro/2014/04/fwd-redirectionat-fwd-fw-enigmatica.html

cred ca am o editie veche a cartii, poate chiar aceea care nu se mai gaseste. 
Multumesc frumos

Centrul Europe Direct Botosani
http://www.europedirectbotosani.ro/ 
 


Botosani eurochannel
Canal video 2.600.000 vizualizari 
Zilnic 1200  vizualizari
http://www.youtube.com/profile?user=raducaj



În data de 29 aprilie 2014, 09:04, Europe Direct Botoşani <raducaj@gmail.com> a scris:

 
ENIGMATICA „SANDA MARIN"
Probabil  că sunt foarte rare familiile românești în ale căror case să nu găsești, pe un raft bibliotecă sau chiar în bucătărie, Cartea de Bucate a Sandei Marin! În întreaga istorie a gastronomie autohtone, aceasta este cea mai populară antologie... Dar, pe cât de celebră a fost cartea, de-a lungul mai multor generații, pe atât de enigmatică a rămas identitatea reală a autoarei sale, deși, așa cum vom vedea imediat, nu a fost vorba nici pe departe de vreun destin iesit din comun al cărui secret ar fi trebuit păstrat cu orice preț. De altfel, chipul Sandei Marin este și mai puțin cunoscut decât numele ei adevărat, iar acest fapt se explică prin aceeași modestie proverbială ce a caracterizat viața autoarei celei mai faimoase cărți de bucate scrisă în limba română.
 

  În spatele pseudonimului „Sanda Marin" s-a aflat vreme de 61 de ani, o distinsă, cultivată și talentată  doamnă, pe nume Cecilia Maria Simionescu - Zapan. Născută la lași, în ultimul an an al secolului trecut, adică în decembrie 1900 s-a stins din viață timpuriu, la București, în 1961.   Cecilia Măria Simionescu, căsătorită cu inginerul chimist Mihai Zapan, nu a avut urmași direcți.    A urmat Conservatorul la Paris, unde a studiat pianul și cunoștea la perfecțiune trei limbi străine, anume franceza, engleza și germana. Provenind dintr-o familie înstărită, și-a permis luxul să devină colecționar de artă, amenajându-și acasă o veritabilă pinacotecă, pe care a luat-o cu sine la București, după mutarea, împreună cu soțul, în Capitală. În ultimii ani ai perioadei comuniste, acele valoroase tablouri mai puteau fi privite în Muzeul Colecțiilor de Artă, azi desființat. Așadar, o absolventă de Conservator la Paris, cititoare a trei literaturi europene în original și iubitoare a Artelor Frumoase, alege să rămână o bucătăreasă genială și atât! Enigma, dacă poate fi vorba de așa ceva, în sens ironic, o dezleagă poetul Mihai Sevastos, el însuși autor al unei legendare cărți de bucate, în volumul „Amintiri de la Viața Românească", în care povestește pe scurt uimirea profesorului Simionescu în legătură cu talentul nativ pe care fiica sa îl dovedea în bucătărie: „De ce să mai fie profesor de literatură universală sau limbi străine, de ce să mai fie pianistă sau critic de artă, dacă fiică-mea adoră să stea la cratiță, mai ales că nimerește niște mâncăruri nemaipomenite, ca maică-sa, Dumnezeu s-o ierte și unde mai pui că are și inovații culinare?!?" - ar fi exclamat odată tatăl „Sandei Marin" în redacția celebrei reviste literare ieșene. Se pare că așa a început totul, de fapt... Exasperată, tot după mărturia lui Mihai Sevastos, care lucra deja la propria sa carte de bucate, pe care avea să o publice mai târziu, de rețetele confuze, uneori cu gramajele indicate greșit, care o făceau să „rateze" unele feluri de mâncare, Cecilia Măria Simionescu - Zapan s-a hotărât să își încerce norocul pe cont propriu și, după mutarea la București, a avut ambiția și abnegația să alcătuiască o asemenea antologie, pe care editura „Cartea Românească" i-a publicat-o în 1936, într-o primă ediție, ce s-a dovedit un triumf neașteptat. Cea dintâi ediție, astăzi devenită o raritate bibliofilă, căci lipsește chiar și din colecțiile Bibliotecii Academiei Române, cuprindea aproape zece mii de rețete, dar, în pofida faptului că era o carte relativ scumpă, din cauza dimensiunilor sale masive, nu a putut fi depășită niciodată la tiraj nici de „Dictatura gastronomică" a lui Constantin Bacalbașa (1500 de rețete), nici de volumul lui Mihai Sevastos (peste 2000 de rețete), apărute în anii următori! Este drept că în numeroasele reeditări ulterioare, mai ales cele din perioada comunistă, „Sanda Marin" a renunțat la numărul atât de mare de rețete, pentru a face volumul mai accesibil cumpărătorilor, ca preț. Până acum, după modesta noastră aproximare, s-au tipărit circa 18 ediții din această carte, în peste 70 de ani, fiecare cu prelungiri repetate de tiraj, ajungându-se la un total necunoscut de exemplare vândute ce trebuie să fie de ordinul mai multor milioane de volume. După revoluție, mai exact în 1996, Cartea de Bucate a Sandei Marin a avut și o ediție americană sub titlul „Traditional Romanian Cooking", care cuprindea doar 1296 de rețete, față de monumentala ediție princeps.
Salutul lui Păstorel
Înainte de-a vă cita integral prefața lui Păstorel Teodoreanu la prima ediție a acestei cărți, îi dăm, mai întâi, cuvântul unui alt scriitor, de data asta contemporan, pentru a înțelege, foarte pe scurt, până unde a putut ajunge legenda unui pseudonim. În cartea Ioanei Pârvulescu, „Intelectuali la cratiță", apărută în anii din urmă, Andrei Pleșu, cu distincția și ironia intelectuală  ce-l caracterizează, face următoarea mărturisire: „Am crescut și eu, ca mai toți colegii mei de generație, sub semnul cărții de bucate a doamnei Sanda Marin. În anii copilăriei, credeam însă că «Sanda Marin» e un singur cuvânt - «sandamarin» - desemnând o ustensilă, ceva cu care poți găti orice! A lua «sandamarinu» echivala, pentru mine, cu a lua o cratiță, un cuțit, să zicem, sau un fund de lemn pentru diverse operațiuni de bucătărie… Am fost destul de uimit când am aflat, într-un târziu, că ustensila cu pricina e o carte și că, de fapt, e chiar numele unei doamne."  Antologic!
De aceea, nici nu trebuie să ne mai mirăm că, în perioada în care legenda ajunsese la apogeu, apăruseră tot felul de versiuni senzaționale, cum ar fi, de pildă, zvonul din anii comunismului conform căruia „Sanda Marin" ar fi fost pseudonimul unui bărbat... Acum, însă, haideți să dăm timpul înapoi, până la momentul debutului acestei legende, ca să citim împreună memorabilul salut al lui Păstorel! „Cartea Românească este prima casă de editură care și-a permis luxul de a mă prezenta publicului românesc. Menținându-se, în ce mă privește, pe aceeași linie paradoxală, vechea și vrednica instituție crede că a sosit momentul să inversăm rolurile, făcându-mi deosebita onoare de a mă solicita să o prezint eu pe ea, semnând cuvântul număr pârjoalele și să-i bârfesc cumva cartofii… Când o mare editură, cum e Cartea Românească, se hotărăște să scoată la iveală o carte de bucate înseamnă: primo, că a descoperit o lucrare bună și secundo, că și-a înțeles deplin rostul ei pe lume, fiindcă o bună carte de bucate e o nouă treaptă de marmură în suișul spre civilizație! Civilizația fără cultură, ca și cultura fără civilizație, pot viețui , dar una fără alta nu înseamnă nimic... Nici Americanul care își plimbă vasta ignoranță în jurul pământului în șapte zile, cinci ore și nouăsprezece secunde, pe cel mai nou biplan, cu unsprezece motoare, calorifer, baie și ascensor, nici Asiaticul care, de mii de ani, își contemplă ombilicul în vermina lui milenară și, după ce mănâncă trei cămile și doi elefanți, se preface în... palmier, nu pot fi modele pentru o țară ca a noastră, care, de abia acum, își gospodărește viitorul. De asta și-a dat bine seama Cartea Românească, iar editarea acestui op e încă o dovadă! De la munte, la Dunăre și mare, România prezintă terenul cel mai variat în pitoresc și avuții, între altele și gastronomicește... Tot soiul de vite și orătănii, vânat, pește, fructe, cu ce ne-a miluit Creatorul acest blagoslovit pământ, unde expresii precum «untul și mierea curgeau pe uliți» nu fac altceva decât să simbolizeze o legendară stare de fapt?! Marea Neagră, cu scrumbiile (care sunt și de Dunăre, dar și de apă sărată...), cu guvizii, stavrizii, barbunii, calcanii, aterinele, midiile și crevetele ei, râurile și lacurile cu raci de toate dimensiunile, de la cel de Căldărușani, cât o caradașcă, până la cel de Brateș, Dorohoi sau Brașov, cât o langustină, cu păstrăvi, lostrițe, cegi, crapi, moruni, nisetri, păstrugi, carași, bibani, șalăi, știuci, lini, porcușori pitici și somni uriași; munții și văile împădurite, în care mișună vânatul cu păr și foiește cel cu pană; viile și livezile cu cele mai minunate varietăți de fructe, de la lămâia Balcicului, până la mura, smeura, căpșuna și fraga Carpatului; turmele și cirezile de pe tot curpinsul țării, fără să mai socotim grâul și păpușoiul în veșnică abundență, ar putea îndestula un continent întreg... Când ai zarzavat, până la crustaceu. Excelentă, de asemeni, mi s-a părut ideea de a complecta numeroasele rețete practice (se vede imediat că sunt verificate!) cu o colecție de menu-uri pe sezoane. Alegerea menu-ului e, pentru multe căsnicii, unul dintre cele mai penibile momente ale zilei, neîntrecut, poate, decât de acela al îngurgitării lui... - Ce mâncăm astăzi? în cartea doamnei Marin veți găsi zilnic răspunsul. El poate fi modificat, desigur, dar gospodina nu se mai găsește în fața neantului. Ce-ul și Cum-ul sunt rezolvate - și cu, dar și fără sos! îmi aduc aminte cum, odată, mulțumită ignoranței celor mai mulți în prepararea vânatului (y compris vânătorii...), am mâncat două zile în șir fazani, sub toate formele. Mă găseam la aperitiv, într-un mic oraș de provincie, cu un prieten la care eram găzduit. Un nou-venit se adresă unui vecin: - Bine că te-am găsit, Nicule! Jenică mi-a trimis șase fazani, dar bucătăreasa mea e proastă, iar nevasta cultă, așa că nu știe nici una cum să-i gătească... M-am gândit atunci să ți-i trimit ție! Cred că au și ajuns. Amicul Nicu îi mulțumi călduros, dar, îndată ce plecă noul venit, se adresă amicului meu: - Uite ce e, dragă Costică, nici la mine nu știe cineva să gătească fazanii! Nu vrei să îi iei tu? Prietenul meu îi pri, invitând la masă pe toți acei care, ca să întrebuințăm o expresie de la jocul de cărți, trecuseră mâna... Sunt convins că, având la îndemână volumul acesta, fazanii vor circula mai puțin și asta e bine! Doamna Sanda Marin, pe care nu am onoarea să o cunosc personal, este, desigur, o foarte bună gospodină. Nu mă îndoiesc că la domnia-sa acasă se mănâncă bine. Asta e, fără îndoială, meritoriu! Sunt sigur că, mulțumită domniei-sale, se va mânca bine, în orice caz mai bine decât înainte, în foarte multe case. și asta e și mai meritoriu! Pentru aceasta, o rog frumos să primească cele mai călduroase felicitări din partea mea, dar să-mi îngăduie ca, înainte de-a încheia aceste rânduri de prisos (cartea nu are nevoie de recomandare), să-i fac o confidență: urmez, de ceva vreme, un regim alimentar sever, pe care mă, silesc (după puteri) să-l calc cât mai rar. Din cauza domniei-sale, astăzi îl voi călca din nou și nu-mi pare rău… E ora dejunului. De abia am terminat lectura sau, mai bine zis, inspecția imaginară, însă amănunțită, a strălucitei sale bucătării! Cu aburii de friptură în narine și cu nu știu ce ispită de fruct oprit în cerul gurii, nu-i pot ascunde că mă duc direct la restaurant, unde voi comanda tot ce n-am voie să mănânc, începând, până una alta, chiar cu câțiva raci (strict oprit!), ca să-i fac în ciudă medicului. Ba, ceva mai mult, nu mă voi sfii să arozez crustaceul cu un pahar de (alb, firește...), nu însă înainte de a-l închina pentru succesul operei și lauda autoarei!.. .."
Post Scriptum
 
Dacă ați citit cu atenție această scurtă prezentare inedită, ați remarcat, probabil, câteva dintre argumentele pentru care Cartea de bucate a „Sandei Marin" reprezintă un best-seller național.: rețete scurte și practice, feluri de mâncare exclusiv autohtone, fără snobisme inutile și cu ingrediente la îndemână, inclusiv mai ieftine, plus inițiativa de-a publica, în premieră, liste de meniuri adaptate după anotimpurile românești. Din păcate, multe dintre acestea au fost scoase din edițiile ulterioare! Ar mai fi de făcut o precizare, la final. Majoritatea rețetelor Ceciliei Măria Simionescu-Zapan nu sunt originale, în sensul că ele diferă foarte puțin de felurile de mâncare prezentate și în alte cărți de bucate mai „elitiste", în schimb textele de prezentare sunt foarte clare și concise, pe înțelesul tuturor, lipsite de artificii stilistice simandicoase și de o excesivă „literaturizare". Totuși, există în Cartea de bucate a „Sandei Marin" și un procent mai redus de rețete exlcusiv originale, fie că unele au fost preluate de aici în alte cărți, fie că altele au rămas inedite și nu se găsesc decât în acest volum. Dintre acestea, vă dăm cu titlu de exemplu, „pour la bonne bouche", Omletă cu mere, Urs de mămăligă, Pui cu gutui, Zacuscă de pește și celebra „Sărbușcă", adică o ciorbă acrită cu zer de telemea. Căutați-le, în edițiile pe care le aveți acasă, și încercați-le!
Probabil  că sunt foarte rare familiile românești în ale căror case să nu găsești, pe un raft bibliotecă sau chiar în bucătărie, Cartea de Bucate a Sandei Marin! în întreaga istorie a gastronomie autohtone, aceasta este cea mai populară antologie... Dar, pe cât de celebră a fost cartea, de-a lungul mai multor generații, pe atât de enigmatică a rămas identitatea reală a autoarei sale, deși, așa cum vom vedea imediat, nu a fost vorba nici pe departe de vreun destin iesit din comun al cărui secret ar fi trebuit păstrat cu orice preț. De altfel, chipul Sandei Marin este și mai puțin cunoscut decât numele ei adevărat, iar acest fapt se explică prin aceeași modestie proverbială ce a caracterizat viața autoarei celei mai faimoase cărți de bucate scrisă în limba română.



Octavia Viviana Buhociu

I Like EURES

Protecţia consumatorilor în presă