miercuri, august 26, 2015

Noi reglementări în privința protecției consumatorilor - soluționarea alternativă a litigiilor comercianți/consumatori

Guvernul a adoptat, astăzi, două Ordonanțe prin care se instituie noi reglementări în privința protecției consumatorilor.
O primă Ordonanță este legată de introducerea, în legislația românească, a prevederilor Directivei nr. 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum. Directiva europeană a fost elaborată în scopul depășirii diferenţelor între statele membre în ceea ce priveşte sistemele de soluţionare a reclamaţiilor, atât în ceea ce priveşte sectoarele acoperite de acestea, cât şi calitatea procedurilor. Directiva nr. 2013/11/UE urmărește să asigure un nivel înalt de protecție a consumatorilor și o bună funcționare a pieței interne prin garantarea faptului că reclamațiile împotriva comercianților pot fi prezentate de către consumatori, în mod voluntar, unor entități care aplică proceduri de soluționare alternativă a litigiilor. Directiva impune statelor membre să faciliteze accesul consumatorilor la proceduri de soluționare alternativă a litigiilor (denumite în continuare “proceduri SAL”) în cazul litigiilor naționale și al celor transfrontaliere care se referă la obligațiile contractuale prevăzute în contractele de vânzări sau în contractele de prestări de servicii din toate sectoarele comerciale. Pentru ca procedura SAL să fie disponibilă și ușor accesibilă, la nivel european se va institui un instrument on line, platforma SOL, care va fi un site interactiv, gratuit şi disponibil în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene. Aceasta platformă: va furniza un formular de reclamaţie care va fi completat şi transmis online de către reclamant; va informa partea pârâtă în legătură cu reclamaţia depusă; va identifica instituţiile abilitate (entitățile SAL), etc.
Revenind la Ordonanța adoptată de Guvern, aceasta creează, în România, cadrul juridic necesar pentru ca reclamațiile împotriva comercianților să poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităților care aplică proceduri SAL într-un mod independent, imparțial, transparent, eficace, rapid și echitabil. Astfel, se înființează, în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, o structură responsabilă cu derularea procedurilor SAL, în subordinea Înaltului Funcţionar Public, pentru a se asigura stabilitatea și continuitatea acestei structuri. Această structură este imparțială şi îşi desfăşoară activitatea independent de activitățile de supraveghere și control piaţă.
În cazul în care autoritățile publice centrale sau autoritățile administrative autonome cu responsabilităţi în domeniul protecţiei consumatorilor nu înființează, în vederea soluționării litigiilor, structuri SAL, structura responsabilă cu derularea procedurilor SAL din cadrul Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorilor poate avea și rol de autoritate complementară.
Pentru domeniul bancar, având în vedere complexitatea acestuia, precum și impactul pe care serviciile bancare le au asupra consumatorilor, se înființează Centrul de soluționare alternativă a litigiilor din sistemul bancar, iar activitatea acestui centru este coordonată de un Colegiu de Coordonare.
A doua Ordonanță adoptată astăzi vizează, pe de o parte, evitarea unor paralelisme legislative, având în vedere că există legislație specială referitoare la practicile comerciale incorecte/abuzive, ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor și, pe de altă parte, se urmăreşte clarificarea, în principal, a regimului sancțiunilor contravenționale, sens în care se propune aplicarea sancțiunilor contravenționale în cazul tuturor situaţiilor în care un operator economic folosește o practică comercială incorectă și nu numai a practicilor incluse în Anexa la Legea nr. 363/2007, așa cum este în prezent.

I Like EURES

Protecţia consumatorilor în presă